Pentru fiecare CV completat, eJobs donează câte 3 euro pentru 3 copii talentaţi

Pentru fiecare CV completat în proporţie de 90%, eJobs donează câte 3 euro pentru Marius, Mălina şi Roberta, trei copii înzestraţi cu super-talente care au nevoie de sprijin pentru a se dezvolta.

Marius Brabete sau Măruț, așa cum îl știe toată lumea, este un tânăr de 13 ani energic și ghiduș, pasionat în egală măsură de calculator şi dans, de înot şi compuneri literare. Îngrozit de plictiseală, a ajuns ca la o vârstă fragedă să nu mai aibă nicio zi fără o activitate extraşcolară. Astfel, din mulțimea de hobby-uri, Măruț devine atât de fascinat de cifre încât ajunge să „colecționeze” medalii la informatică și matematică. Și pentru că nu este suficient doar talentul, ci mai ales sprijinul financiar, Măruţ are nevoie de pregătire suplimentară în cadrul unor cursuri specializate de programare, de un laptop şi o tabletă, dar și de un kit de lego pentru iniţere în senzori şi robotică.

Mălina Aciu  are 14 ani și este cunoscută și drept copilul genial al tablei de șah. Pasiunea pentru şah se reflectă în personalitatea sa, este organizată, are o gândire strategică, pare că ştie deja ce vrea să facă în viaţă. În 2014,
dorința Mălinei era să devină campioană națională la șah. Câteva luni mai târziu, era triplă campioană națională la toate cele trei categorii de concurs: şah clasic, şah rapid şi şah blitz. Printre competiţiile la care a luat parte se numără şi două internaţionale: Campionatul Mondial de Şah Clasic din Durban (Africa de Sud) și Europenele de Şah Clasic din Porec (Croaţia).

Roberta Amalitii este o tânără pianistă de 18 ani originară din Piatra Neamț, Roberta a adunat nenumărate premii la concursuri importante dedicate micilor artişti, de la „Carl Czerny” şi Olimpiadele Naţionale, până la „Lira de Aur”, „Pro Piano”, „Tudor Dumitrescu” şi „Tinere talente”. Ziua ei începe la 6 dimineaţa, pentru că de la 7 poate repeta singură, vreme de două ore, la pianul din clasă. La fel şi seara, dar după orele de şcoală, când mai repetă încă 2-3 ceasuri – până când simte că doamna profesoară va fi mulţumită de intepretarea ei. Ba şi mai mult: până când simte ca ea însăşi e mulţumită de intepretarea ei. Că „poezia” a cuprins-o şi poate reda emoţia din ea şi celorlalţi.

Mai multe detalii despre campanie, aici.

ejobs-doneaza-vizual

Acest articol a fost citit de 349 ori

Post Author: Irina Bartolomeu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge