Balconul din povești poate deveni realitate

Pentru mine, balconul trebuie să fie zona aceea de confort și relaxare după orele de muncă. Pe vremea lui Ceaușescu, era interzis să-ți închizi balconul cu geamuri. Imediat după căderea regimului comunist, balcoanele au început să-și schimbe înfățișarea. Ba chiar s-au transformat, mulți proprietari preferând să mărească spațiul din sufragerie sau dormitor prin dărâmarea pereților care despărțeau balconul. Unii au știut să-l amenajeze cu bun gust, alții l-au lăsat în voia sorții, alții l-au transformat într-o cămară ori spațiu de depozitare… Read more about Balconul din povești poate deveni realitate

(A fi sau a nu fi) Jurnalist în România

Petre Codrea a fost tatăl meu. Am considerat că am mai mult decât o datorie morală de a prezenta cazul tragic și de a condamna, în acest fel, o anumită parte a presei din România. A murit la Iași, iar eu am trăit drama de a-l vedea decedat în hotel prin pozele publicate de presa tabloidă din Iași, fără acordul familiei. Acuz presa care calcă în picioare demnitatea umană, viața privată, dreptul la propria imagine și căreia nu-i pasă de ceea ce lasă în urmă. Acuz presa care nu respectă normele profesionale și deontologice.

Ce înseamnă ”profesionalism”? Luminița Roșca spune că un răspuns s-ar putea obține dacă vei compara normele din orice manual de jurnalism cu practicile actuale ale presei româneşti. „O astfel de comparaţie este, în mod evident, defavorabilă jurnalismului actual din România”.[1]

La 25 de ani de la evenimentele din 1989, presa românească se caracterizează prin aceeaşi „neaşezare” declamată de Ion Cristoiu. Ce-a mai rămas în media românească? Astăzi, ingredientele de bază ale presei româneşti sunt moartea, violenţa, sexualitatea, senzaţionalul, scandalul. Toate vând, însă asta nu înseamnă şi credibilitate. Funcţiile presei nu mai sunt ce ar trebui să fie. Funcţiile de informare şi culturalizare s-au transformat. Read more about (A fi sau a nu fi) Jurnalist în România

Ștampile personalizate

Tata, ori de câte ori împrumuta o carte, se semna pe ea. Cu nume, prenume și dată. Așa era el sigur că i se vor restitui. Eu i-am preluat obiceiul și, la rândul meu, mă semnez pe cărțile pe care le împrumut. Mai greu a fost atunci când am vrut să fac ordine în bibliotecă și mai rău m-am încurcat în cărți. Am vrut, de fapt, să fac un soi de inventar ca să știu ce cărți am și pe ce rafturi sunt așezate pentru a le găsi mai ușor. Inițial, am mâzgălit cotorul unor cărți cu pixul. Apoi mi-a venit ideea să le pun etichete și să scriu pe ele locul. Mi s-a părut o muncă sisifică și n-am reușit nici până astăzi să termin acel inventar. Cu siguranță ar fi mers mult mai ușor dacă aș fi avut un soi de ștampilă personalizată. Dar pe vremea aceea existau doar ștampilele clasice, folosite în domeniile administrative, financiar-bancare, notariale etc.  Read more about Ștampile personalizate

Portretul românului la 60 de ani

La sfârșitul lui mai 2014, am obținut bursa de jurnalism social „Viitor la purtător” inițiată de Decât o Revistă și susținută de ING Asigurări de Viață – cu un profil al unui bărbat de 61 de ani, din generația patronilor de mici afaceri de la începutul anilor ’90. Căutarea independenței financiare s-a dovedit mai dificilă decât anticipase, iar acum nu are nici vechimea, nici vârsta pensionării.

Adrian Tarachiu face parte din generația oamenilor de 60 de ani care au prins mulți ani de comunism și care s-au trezit, imediat după Revoluție, într-o lume plină de oportunități pentru care nu erau pregătiți. Lipsa educației economice, legile și regulile birocratice care au descurajat antreprenoriatul, greutățile întâmpinate de cei trecuți de 40 de ani care vor să se angajeze, taxele mari și hibele sistemului de pensii își spun cuvântul în România ultimilor 25 de ani. Unii au reușit, alții încă încearcă să reușească. Tarachiu a avut o serie de suișuri și coborâșuri, dar încă mai crede în mirajul independenței. E un om care încă încearcă să reușească în România.

Fares, 85 de ani de sănătate

În ajunul Crăciunului eram în farmacie; trebuia să cumpăr nişte pansamente pentru unul dintre căţeii mei năzdrăvani. În faţa mea, vreo 10 persoane. Niciodată n-am prins aşa aglomeraţie într-o farmacie! Şi toţi voiau aceleaşi tipuri de medicamente: triferment, colebil, ranitidină, no spa, saprosan, imodium, dicarbocalm, furazolidon, omez şi altele asemănătoare pentru stomac, burtă, crampe, gaze… pentru cei care sărbătorile înseamnă doar mâncare…

Nu îi judec; pentru fiecare om, sărbătorile pot avea diferite conotaţii. Însă judec faptul că unii oameni nu iau în calcul şi metodele alternative pentru tratamente: natura şi produsele sale. Aproape tot ceea ce există în natură se poate folosi în diverse scopuri. Ştiaţi că menta este bună pentru stomac? Dar sunătoarea pentru ficat? Teiul pentru răceală? Muşeţelul pentru ochi? Read more about Fares, 85 de ani de sănătate

De 1 Mai… Sandalandala

De 1 Mai plecam… la mare! E traditie. N-a fost an in care sa nu fim la mare de 1 Mai. Fie ca era frig, ploaie ori soare, noi eram la mare. Iar in ultimii 3 ani, cu tot cu catel. (Luc vamaiotul, i-am zis.) Oricat as zice ca Vama Veche nu mai e ce-a fost, eu tot acolo ma duc. Fac abstractie de tot si de toate si atunci imi place. Imi „regasesc” aici atatea amintiri si povesti cu prietenii, colegii, revad Vama asa cum era ea candva…  Read more about De 1 Mai… Sandalandala

Scaunul cu masaj, ideal pentru birou

Zilele trecute am scris un feedback pentru site-ul de imobiliare Gimo.ro, feedback inscris in concurs si jurizat de Cristian Florea, Alexandra Baran, Blogatu si Sebastian Antonio Juhasz. S-a acordat un premiu suplimentar, acesta constand intr-un scaun cu masaj. Am primit scaunul, l-am montat si, bineinteles… bataie pe el. Eu, copilul si cei doi catei. 🙂 […]