Maria Mazilu: ”Indiferent că urci la 4500m, că te scufunzi la 30m, că mergi în junglă, pentru toate aceste locuri se eliberează autorizații contra cost și pentru un număr limitat de persoane într-o zi”

Pe Maria Mazilu am cunoscut-o online în urmă cu doi ani, când mi-a povestit despre blogul ei, mazy.ro, unde scrie povești din realitatea de zi cu zi, despre oamenii întâlniți și experiențe din călătorii. Apoi și offline, anul acesta, când a fost invitată la TVR, la emisiunea Emmei Zeicescu, ”Perfect Imperfect, ca reprezentant al societății civile, în urma protestelor #rezist.

Maria s-a născut și a copilărit la Bușteni. ”Am fost un fel de Mowgli, pe variantă feminină și ceva mai modernă”, a scris ea pe blog. Apoi s-a mutat la București unde, în ciuda înclinațiilor literare, a ales Facultatea de Drept în detrimentul celei de filologie. A avut cinci joburi, apoi a ales calea antreprenoriatului, lucrând la propriul birou de insolvență, timp de 15 ani. Despre ce înseamnă să fii antreprenor în România și ce lucruri au impresionat-o cel mai mult din toate țările și orașele vizitate, dar și despre turismul responsabil aflați din interviul de mai jos.

Marmaris Dolphin Park, Turcia

Cum te-ai caracteriza în 5 cuvinte?

Maria MaziluPasiune, responsabilitate, putere, ironie, încredere.

După ce ai terminat facultatea de drept, ai lucrat pe cont propriu, într-un birou de insolvență, timp de 15 ani. Ce înseamnă să fii antreprenor în România? Care sunt avantajele și dezavantajele?

Maria Mazilu: Eu pot vorbi doar din experiența mea și a unui birou mic, cu 3-4 salariați. Dar cred că oriunde în lume, antreprenoriatul presupune un anume grad de incertitudine. Pe ordinea de zi ai niște griji constante: să ai clienți și încasări care să-ți asigure cel puțin cheltuielile curente. Apoi, pe lângă ele, vine preocuparea de a-ți face treaba serios, de a fi responsabil, de a avea o prestație profesionistă și, nu în ultimul rând, de a forma o echipă cu cei cu care lucrezi. Oamenii sunt foarte importanți. Dacă le oferi încredere, respect și importanță, se vor implica, iar rezultatul va fi un produs  final bun; indiferent că e vorba de un bun care se vinde sau de servicii de consultanță și un cadru de lucru în care ți-e drag să lucrezi. În firmele cu mulți angajați lucrurile sunt mai complicate. Dar oricum, un anume comportament față de angajați, cu respect sub toate aspectele și comunicare, îi motivează mult mai mult. Banii nu fac totul, ei ocupă doar o felie din nevoile unui om. În lipsa unei experiențe de resurse umane, cum să mă port cu primul salariat pe care l-am avut, a fost o grijă, apoi cu ceilalți. Toate acestea au făcut parte din preocupările mele de antreprenor. Nu este tocmai ușor pentru că, depinzând de ceea ce faci, trebuie să fii conectat aproape tot timpul la diverse aspecte ale muncii.

”Cred că toată birocrația asta este rezultatul lipsei de responsabilitate ce guvernează societatea noastră”

Domeniul meu de activitate a fost unul de nișă, insolvența, deci nu este reprezentativ pentru mediul antreprenorial din România. Ce afectează cu siguranță toate domeniile de activitate sunt instabilitatea legislativă și birocrația. Legile suferă prea multe modificări și, de multe ori, nu sunt clare normele de  aplicare (care reglementează cum se aplică în practică efectiv). Cum este cazul celor care reglementează evidența contabilă. Sincer, nu știu cum au putut face față contabilii după ’89 atâtor schimbări. Te adaptezi unei schimbări și, după un timp, vine alta care dă totul peste cap și apoi alta… Cât despre birocrație sunt convinsă că nu trebuie să spun nimic pentru că orice persoană, chiar dacă nu este antreprenor, a avut măcar o dată de-a face cu o instituție a statului, mai ales cu administrațiile financiare. Lucrurile s-au mai schimbat în timp, dar cu viteză de melc. Cred că toată birocrația asta este rezultatul lipsei de responsabilitate ce guvernează societatea noastră: procedurile sunt atât de greoaie, pline de acte și documente, de dosare cu șină (cum am ajuns să glumim când ne referim la o instituție a statului) așa că, de fiecare dată când se încurcă sau nu merge ceva, nu știi cine e de vină, cărui serviciu trebuie să te adresezi sau ce să faci concret. Ajungi să bâjbâi întrebând în stânga și în dreapta, apelând la un prieten, ”poate știe pe cineva din interior care măcar să-ți spună ce acte să aduci”. Un astfel de hățiș nu are cum să fie funcțional și eficient.

Nu aș putea vorbi de avantajele statutului de antreprenor fără să nu fac referire la felul de a fi al omului și, implicit, la mine. Este adevărat că, atunci când am ales calea asta, nu am știut ce înseamnă. Nu am trecut pe o foaie punctele tari și pe cele slabe și apoi am tras linie, văzând că statutul de antreprenor are mai multe avantaje decât cel de angajat. Nicidecum! Înainte de a lua decizia, în aproape 3 ani de zile am părăsit vreo 5 locuri de muncă. Ai mei știau condițiile fiecărui loc de muncă și că nu dădeam cu piciorul la niște situații deosebite, dar cu toate astea începuseră să fie îngrijorați de faptul că nu îmi găseam locul. Fierbea spiritul independenței în mine, dar nu eram conștientă de asta. Am realizat după mulți ani că, de fapt, m-au chemat niște trăsături puternice ale mele, dorința de libertate, liderul din mine. Mai presus de orice, la acele locuri de muncă mă disperau toate acțiunile șefilor pe care îi avusesem când mă punea să fac lucruri fără sens, ineficiente și neprofesionale. Când mi-am dat demisia de la ultimul loc de muncă mi-am zis că neapărat o să fac ceva ca să iasă lucrurile cum vreau eu! Dar nu aveam ceva clar în cap. Apoi, pe măsură ce am pus biroul pe picioare și l-am crescut, n-am făcut altceva decât să creez un minisistem cu reguli proprii. A funcționat și a dat un produs bun. O spun cu onestitate și realism pentru că am avut confirmări. Pentru mine, avantajele antreprenoriatului au fost libertatea de acțiune și mișcare, împlinirea nevoii de a construi ceva cu capul și mâinile mele. Dezavantajele se referă la incertitudinile de care vorbeam mai sus, iar în domeniul insolvenței sunt mai acute. Prin natura domeniului, majoritatea clienților îți sunt „dați” de judecătorii sindici prin numirea cabinetului de insolvență ca administrator/lichidator judiciar. Numirea se face dint-un tabel al practicienilor de insolvență, unde sunt înregistrați sute. Conform legii, ai posibilitatea să-ți atragi clienți, dar în ultimă instanță decizia aparține tot judecătorului. Care te poate numi pe tine sau pe altcineva. Și cum legea nu are criterii imperative de numire, practic ești la dispoziția și bunăvoința judecătorilor. Aspectul material are și el particularități în această meserie: onorariul pe care îl iei este din averea societății pe care o lichidezi. Dacă ea nu are bunuri care să poată fi transformate în bani, avansezi cheltuielile din buzunarul propriu, urmând să le recuperezi la sfârșitul procedurii care poate dura și 3-4 ani și onorariul asemenea. În aceste cazuri, fără bunuri, legea spune că onorariul maxim este de 2.000 lei/procedură. Procedura poate dura și ea luni, 1 an sau mai mult. Timp în care tu ai de plătit utilități lunare, salarii, trebuie să trăiești. Dacă ai norocul unor societăți cu bunuri și creditorii te agreează, poți stabili cu acordul lor un onorariu lunar. Dar astfel de spețe nu sunt accesibile nici ușor și nici oricui și între timp, cum spuneam, ai plăți de făcut.

Ce te-a determinat, totuși, să renunți la antreprenoriat în România și să pleci în lumea mare?

Maria MaziluDin punctul meu de vedere, răspunsul își are rădicinile în felul de a fi al fiecăruia, sunt alegeri personale pe care le facem în funcție de priorități. Să fii antreprenor într-un domeniu de nișă e greu în orice sistem. Adaug aici că eu am funcționat în sistemul românesc care este birocratic și în care alegerile se fac pe bază de nepotism și nu de valoare. Ceea ce în practică aduce multe greutăți și frustrări! Multe! Dincolo de greutățile specifice, am avut impresia că îmi scapă viața printre degete, că nu mai am timp să trăiesc, să mă bucur de ea. Au fost ani la rând când am muncit 10 ore pe zi. Am reușit într-un an să-mi permit o vacanță în Austria. Câteva zile la Viena plus ski. În primele 5 zile mi-a fost rău de oboseală. Rău fizic. Umblam prin Viena de parcă eram drogată sau amorțită atât de multă oboseală și stres acumulasem și arătam ca un fel de zombi, trasă la față, cu cearcăne mari.

Îmi dau seama că până acum nu am spus nimc despre specificul acestei meserii și am să fac aici o mică paranteză: activitatea de practician este foarte intensă, practic faci tot ce face un manager. Iar când ai societăți care funcționează sau cu salariați lucrurile se complică enorm. Nu la toate îți permiți să ai șefi de departamente și chiar dacă ai, trebuie să te implici și să știi ce se întâmplă ca să poți decide bine. Iar un birou de insolvență nu gestionează doar o singură societate, ci mai multe, zeci. Chiar dacă nu toate sunt problematice, n-au activitate, trebuie să îndeplinești anumite proceduri până la anumite termene limită, cu responsabilitate. Toate la un loc înseamnă energie, efort și timp. Chiar dacă oamenii pe care i-am avut alături și-au făcut treaba și au fost responsabili, ca titular de cabinet, dar și ca profesionist, tu ești cel care răspunzi și atunci, cu toată delegarea de răspundere, trebuie să știi ce se întâmplă în fiecare caz specific.

Revenind la vacanța mea în Austria: abia la sfârșitul ei am simțit că mă pot bucura de ce aveam în jur, eram mai odihnită. A fost pentru prima dată când m-am întrebat dacă chiar merită toate astea. Alte dezavantaje sunt aduse de specificul sistemului românesc care aduce multă incertitudine, mai ales în domeniul antreprenorial. Tu îți faci într-o zi niște planuri, în funcție de ce se întâmplă la firmă și a doua zi te trezești că au mai apărut tot felul de complicații și situații neprevăzute, independente de tine, pe care trebuie să le rezolvi neapărat. Și intri într-un labirint, din care reușești să ieși gata obosit și fără ca problemele pe care le aveai de rezolvat să se fi rezolvat. Nu ai satisfacția muncii împlinite, îți dai seama că ai făcut un ocol și ai ajuns de unde plecasei mai obosit. La un moment dat, privindu-mă din afară, mi se părea că sunt un hamster care învârte la rotiță, fără niciun rezultat. Pe măsură ce am ieșit mai mult în străinătate, am văzut că în alte părți se poate trăi și altfel. Sigur, din perspectiva turistului, toate locurile în care mergi sunt frumoase. Nu la asta mă refer! Am constat că lucruri simple și de bază pentru orice societate funcționau cu un anume firesc, fără ca oamenii să fie supuși unor eforturi ca să beneficieze de ele; iar pe oameni îi vedeam mai liniștiți și cu timp pentru ei înșiși. Pe măsură ce am călătorit mai mult, am văzut tot mai multe diferențe între „la noi” și „la ei” și am început să nu mă mai regăsesc aici. Mai ales în lumea din București, care are un ritm foarte alert, tot mai lipsit de bun simț, în care criteriul este banul.

 Ce crezi că ar trebui să facă statul român pentru a încuraja tinerii antreprenori?

Maria Mazilu: Nu cunosc legislația care se adresează strict antreprenorilor tineri, dar cred că problemele de fond ale sistemului nostru nu se referă la vârsta beneficiarilor legislației, ci la instabilitatea legislativă și birocrație. Cred că, dacă s-ar simplifica proceduri, dacă s-ar face legi clare și transparente, pe care să te poți baza și peste 1 an, lucrurile ar fi mai încurajatoare și pentru tineri. Am înțeles că tinerii antreprenori beneficiază și de niște reduceri sau scutiri de la plata unor taxe către buget. Nu este rău, dar cred că facilitățile acordate trebuie să se integreze într-un tot unitar ca să aibă efectul scontat. Antreprenorii români, cei care sunt, dacă își fac curaj și se aventurează în lumea afacerilor, o fac din curajul și forța tinereții. Din păcate, în România, cei tineri sunt priviți cu oarecare condescendență, pe motiv că sunt tineri și n-au experiență. Nu este chiar așa și abordarea asta de sus a celor tineri ar trebui schimbată. Deci cred că e nevoie de schimbări și la nivel de individ, nu doar de sistem.

În 2011 ai plecat în Suedia. Ce-ai făcut aici?

Maria Mazilu: Intențiile au fost să mă stabilesc acolo. M-am înscris la primele cursuri organizate de primărie unde se preda limba suedeză pentru profesori, juriști, ingineri. Cursul era intensiv, dura 1 an și 6 luni, iar la sfârșitul lui, absolvenții vorbeau limba suedeză ca niște absolvenți de facultate. După terminarea cursurilor, șansele de angajare creșteau semnificativ. Sistemul suedez este primitor cu emigranții, sigur, dacă ești serios și pus pe treabă. Nu aș fi putut să îmi practic meseria, dar eram deschisă altor domenii. Toți colegii mei de la școală acum lucrează.

După ce-ai terminat cu sistemul suedez, ce te-a determinat să-ți iei lumea în cap și să te plimbi prin atâtea locuri?

Maria Mazilu: Cu sistemul sudez nu am terminat pentru că mi-aș fi dus planul la bun sfârșit. Acolo am uitat scopul pentru care m-am dus și am intrat într-o relație care m-a costat enorm! Semnele s-au arătat de la început, dar n-am ținut cont de ele. Așa că am ajuns într-o situație limită, după aproape 2 ani am fost nevoită să mă întorc în țară. Călătoritul en-gros care a urmat a fost ca o terapie, să mă regăsesc, să mă curăț de durere și să uit ce trăisem.

”Indiferent că urci la 4500m, că te scufunzi la 30m, că mergi în junglă, pentru toate aceste locuri se eliberează autorizații contra cost și pentru un număr limitat de persoane într-o zi.”  

Dintre toate țările/orașele vizitate, care ți-a rămas în suflet și de ce? 

Maria Mazilu: În suflet mi-a rămas Malaezia, care pentru  mine a fost o surpriză incredibilă. Nu știam mai nimic despre ea când am plecat la drum, dar cu siguranță, nu mă așteptam la locuri precum cele pe care le vedem în reclamele pentru Tailanda. Mai mult, ajungând acolo, am avut parte de multă natură sălbatică, vegetație exotică și animale pe care le văzusem doar la National Geographic. Lucrul care m-a impresionant cel mai mult a fost preocuparea sistemului pentru prezervarea locurilor calificate ca rezervații naturale. Indiferent că urci la 4500m, că te scufunzi la 30m, că mergi în junglă, pentru toate aceste locuri se eliberează autorizații contra cost și pentru un număr limitat de persoane într-o zi.  

Care este cea mai plăcută amintire?

Maria Mazilu: Cea mai plăcută amintire este legată de junglă, Danum Valley; se spune că este una din cele mai vechi păduri tropicale din lume. Iar jungla are vocea ei, făcută din glasurile viețuitoarelor care o locuiesc. Cum să nu îmi fie drag momentul în care, în mașină fiind, mergând către centrul de cazare, ne-a tăiat calea o familie de elefanți? Apoi o pisică sălbatică, o familie de porci mistreți sălbatici și un șarpe roz… apoi noaptea, pe terasă, să vezi în întuneric siluetele copacilor imenși și să asculți cum își vorbesc viețuitoarele. Sau să mergi prin junglă, să îi simți pulsul, căldura aceea înăbușitoare… este greu de imaginat.

Unde te-ai reîntoarce?

Maria Mazilu: M-aș întoarce în Malaezia să merg la tribul tăietorilor de capete. Nu ca să mi-l taie pentru că nu se mai ocupă cu asta, dar ei trăiesc ca o comunitate închisă undeva în inima junglei (se merge cu barca pe râu preț de 3 ore). Sper să pot ajunge într-o zi și mai sper ca ziua aceea să vină cât mai curând! Îmi place enorm de mult să cunosc alte civilizații, culturi și mai ales cele care trăiesc mai aproape de natură…

Tbilisi și Erevan, precum și țările cărora le aparțin,
sunt niște destinații ”must see”

Care ar fi primele 3 locuri pe care le-ai recomanda cititorilor să le viziteze?

Maria Mazilu: Nu aș putea recomanda ceva anume cititorilor pentru că fiecare are criterii personale după care alege. Ceea ce mie-mi place, poate nu place altuia. Și când spun asta nu mă refer la junglă, sunt conștientă că este o experiență ieșită din comun. Uite, mie personal nu mai îmi place turismul de oraș, să merg cu ghidul în mână, să vizitez muzee, clădiri. În sensul ăsta m-au surprins însă Tbilisi, capitala Georgiei și Erevan, capitala Armeniei. Sunt orașe, ai ce vizita, dar ambele au și multe spații deschise, plus o anumită atmosferă familială… În ele nu m-am simțit sufocată de clădiri și nici de ”starea” de oraș. În opinia mea, și Tbilisi, și Erevan, precum și țările cărora le aparțin, sunt niște destinații ”must see”. Pe de altă parte, eu am convingerea că orice țară are frumusețile ei.

Obișnuiești să-ți faci înainte documentarea și planurile de vizitat sau preferi să descoperi la pas, la destinație?

Maria Mazilu: Un minim de informații îmi iau înainte de orice plecare, măcar să știu ce am în vedere când rezerv cazarea, cum ajung de la aeroport la locul respectiv. Dar depinde de specificul locului în care merg. Spre exemplu, dacă știu că este un loc în care internetul este accesibil, aprofundez informarea la fața locului. Dacă știu că merg într-o zonă în care n-am acces facil la internet, atunci îmi fac lecțiile înainte de plecare. Cert este că nu sunt persoana care să alerge cu ghidul în mână și să vrea să vadă tot ce se recomandă în el. Am alergat o vreme prin orașe, ca turist, am realizat că acumulam oboseală, iar după un timp, nu mai țineam minte nimic din turul unor muzee. Așa că văd cât pot, îmi place mult să simt spiritul locului, merg pe jos foarte mult, să mă pierd pe străzi care mă atrag, să merg în piețe de dimineață, să savurez o cafea, să mănânc în locuri intime și unde merg localnicii. În funcție de vreme, de cum mă atrage locul și de obiectivele care sunt de vizitat, decid la fața locului ce fac. Mă ghidez mult după ce simt acolo.

Călătorești pe cont propriu sau prin intermediul agențiilor de turism? Care crezi că este varianta ideală pentru un turist?

Maria Mazilu: Depinde. Îmi fac cercetarea singură, atât în privința zborurilor, cât și a cazărilor. De cazări mă ocup eu. La agenție apelez pentru zboruri, dacă au oferte mai mici decât pe site-ul companiei respective sau al site-ului unde am găsit prețuri bune. Cer ofertă unor agenții și fac comparație. Nu pot vorbi de varianta ideală pentru că, spun din nou, depinde de ce vrea fiecare. Unii preferă hotelurile și nu stau la pensiuni, unii vor în centru, alții nu… Dar eu cred că o informare prealabilă este binevenită, ca să știi ce să ceri agenției de turism când apelezi la ea și ce anume cumperi.

”Să se ducă în concediu cu gândul de a se simți bine și nu de a bifa
cât mai multe obiective turistice.”

Și dacă tot vorbim despre călătorii și fiindcă se apropie perioada de concedii & vacanță, ce sfaturi ai pentru cei care doresc să călătorească, dar au un buget limitat?

Maria Mazilu: Să se ducă în concediu cu gândul de a se simți bine și nu de a bifa cât mai multe obiective turistice. Să își aleagă în funcție de preferințe și posibilitățile materiale un obiectiv-două de văzut și în rest să se plimbe, să meargă în parcuri, să stea pe iarbă să mănânce un sandwich, să se încarce cu energie… Având în vedere că vine vara, vremea se va încălzi (sper!), iar orașele europene sunt pline de astfel de locuri. Plus că nici nu e costisitor!

De ceva timp te-ai stabilit în Valencia. De ce tocmai aici? Se poate spune că ai luat-o de la capăt în Valencia sau intenționezi să cutreieri alte țări/orașe?

Maria Mazilu: Da, am luat-o de la capăt aici, în Spania. Este țara în care mă simt ca peștele în apă. Nu pentru că aici totul e perfect, pentru că sistemul ar funcționa fără reproș, ci pentru că viața aici este de trăit, nu de-mpovărat. Ceea ce eu am căutat. Apoi, în alegere a contat și mentalitatea apropiată de a noastră și distanța relativ mică față de România. Am ales Valencia pentru că este al treilea oraș al Spaniei, deci posibilitățile de a găsi ceva de muncă sunt mai mari și pentru că are mare. Nu pentru plajă, dar să am marea la îndemână, să fac o plimbare seara îmi place enorm. Intenționez să călătoresc și în alte orașe, țări, dar întâi va trebui să găsesc soluția practică, să și câștig bani din asta.

”Prin tot ce facem să o respectăm mai mult, să o păstrăm cât mai puțin atinsă, să îi consumăm resursele atât cât avem nevoie, să nu mai facem risipă de resursele ei.”

Ai scris pe blog despre pasiunea ta pentru natură. Cum vezi turismul responsabil, ce sfaturi ai pentru turiști?

Maria Mazilu: Vorbind despre natură, nu am să mă refer doar la turiști, ci la noi toți. Prin tot ce facem să o respectăm mai mult, să o păstrăm cât mai puțin atinsă, să îi consumăm resursele atât cât avem nevoie, să nu mai facem risipă de resursele ei. Când spun asta nu mă refer la industrie, ci la lucrurile pe care le facem noi ca indivizi, zi de zi. Puțin cu puțin se adună și ajunge să conteze la nivel global. Uite, o să-ți dau un exemplu minor: când sunt în baie nu las apa să curgă atunci când nu o folosesc. La bucătărie fac la fel. Și nu mă costă nimic, din contră. Dacă ne-ar păsa mai mult… Cât privește comportamentul în afara casei, sfaturile clasice: „nu aruncați gunoiul decât în locurile special amenajate!” Nu mai zic când mergem în natură, păduri, munți, să adunăm gunoaiele mari și să le ducem la tomberon. E ușor de făcut asta cu sticlele de plastic sau lucrurile mari.

Crezi că recentele atacuri teroriste de la Berlin, Londra, Stockholm ne-ar putea determina să călătorim mai puțin? 

Maria Mazilu: Pe mine, nu și, probabil, mulți gândesc așa. Dar am auzit și oameni care au devenit temători. Nu știu dacă din cauza atentatelor oamenii nu mai călătoresc sau călătoresc mai puțin, nu am citit statistici. Poate că au ajuns să se gândească mai bine la destinația pe care o aleg pentru că se știe că anumite țări sunt vizate.

Ți-ai redescoperit pasiunea pentru scris și ai o mulțime de povești pe blog despre locurile vizitate, dar și despre oameni, experiențe culinare și alte întâmplări. Ultimele tendințe arată că bloggerii se transformă în vloggeri. Ce părere ai despre acest fenomen? Ai lua în calcul vlogul?

Maria Mazilu: M-am gândit și știu sigur că nu aș face asta decât dacă ar trebui. Eu sunt bună la mânuit cuvintele în scris, nu în fața camerei. Am o teamă de penibil atât de mare, încât mă copleșește doar când știu că sunt în fața unei camere. Mă gândesc să nu fac vreo gafă, să zic ceva aiurea… știu că la vlogging nu ești în direct, dar nu m-aș simți deloc confortabil.

Pe Maria Mazilu o puteți urmări pe blogfacebook și instagram.

colecție foto Maria Mazilu

Turtle Island, Malaezia

 

Acest articol a fost citit de 1458 ori

Post Author: Irina Bartolomeu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge