IRYN

 

 Războaiele ce vor veni… vor fi decisive, croncăni cioara cu trei ochi.

Război? …În numele lui Aerys Targaryen, cel De-al Doilea pe Numele său, prin cuvantul Prințului Rhaegar, te condamn să… te condamn… te condamn… murmură femeia, cutremurându-se. Amintirea astea îi făcea mereu rău.

Ar fi bine dacă te-ai pregăti să pleci spre Winterfell, continuă cioara, ignorând ce murmura femeia. Mai ales că vine iarna…

Femeia n-avea de gând să-i povestească ciorii despre temerile ei, chiar dacă știa că oricum aceasta era la curent cu ce i se întâmplase și, mai ales, ce va urma. Încerca să uite ce-a pățit în ultimul război pentru puterea celor Șapte Regate. Când aproape că a fost omorâtă. Se gândi la durerea suferită, oasele rupte și gustul oribil al sângelui și al morții. Și mai ales secretele pe care le deținea…

În urmă cu opt mii de ani, cam de când data și Zidul, înainte de regi și regate, zona aceea era era înțesată de copaci de toate felurile și câmpii pline de flori. Câteva familii de pescari încercau să-și ducă traiul de pe o zi pe alta. Dar, odată cu apariția Primilor Oameni, dincolo de Zid, pădurea și-a schimbat farmecul, copacii au început să se încovoaie, să-și scuture crengile, rămânând fără frunze indiferent dacă era vară sau iarnă. Apoi, pescarii au început s-audă voci, șoapte la fiecare pas, să vadă umbre sau chipuri ciudate reflectate parcă pe copaci, păsări cu trei ochi sau fără pene, oameni fără chip, iar în nopțile negre să audă urlete înfiorătoare. Au plecat cu toții spre sud, spunând că pădurea a fost blestemată de Zei…

În mijlocul pădurii Oldwolfswood, acolo unde soarele nu ajunge niciodată, niște pietre mascau un fel de grotă. În fața grotei, o femeie îmbrăcată simplu, într-o cârpă maronie, ruptă pe alocuri, cu părul negru în contrast cu fața albă și ochii de-un cenușiu ce-ți îngheța sângele în vene. Prin părul creț și vâlvoi părea că ar fi crescut crengi și, dacă nu erai atent, o confundai lejer cu un copac, atât de uscat îi era trupul. Nu mai era femeia arătoasă de altădată.

Nimeni nu știa de existența grotei. Nici măcar omul care o salvase de la moarte. Pentru că, în timp, datorită pădurii, învățase să facă ca grota să dispară dintr-un loc și să apară în alt loc. Dar, oricum, pădurea era bântuită de umbre și chipuri ciudate și nici picior de om întreg la minte nu se mai încumeta să se aventureze aici. Însă ea a învățat să supraviețuiască ani întregi. I-a învățat toate rosturile, iar pădurea a acceptat-o în sânul ei. Când ieșea din grotă, toate tânguielile încetau și umbrele dispăreau. Doar chipurile unor amintiri îi apăreau, din când în când, pe copaci. Ca să nu uite.

Pe umărul drept, stătea agățată cioara cu trei ochi și penele negre ca noaptea. Ciorile astea erau ultimii profeți verzi ai pădurii, ultima dinastie care supraviețuise în urma Pactului cu Primii Oameni. Cu doi ochi vedeau chipul, iar cu trei ochi vedeau sufletul, inima, dar și dincolo de Zid sau până în sud. Iar ultimele ciori din pădure îi erau alături. În dreapta ei, un lup argintiu ce-i ajungea până la umăr, cu ochii roșii, atent la orice mișcare și orice foșnet. În spatele ei, o haită întreagă de lupi negri, albi și cenușii. Aceștia erau lupii străvechi despre care toți spuneau că nu mai există decât în legende. Iar femeia reușise să se impună drept conducătorul haitei. La o simplă comandă, lupii ăștia se puteau transforma în oameni. Oamenii-fiare sau oamenii-lupi din legendele de acum opt mii de ani se dovedeau a fi adevărate.

În această zonă sălbatică și mohorâtă, femeia nu mai avea răbdare. Scrută zările și încercă să deslușească timpul pe care îl mai avea la dispoziție. Cioara tocmai îi adusese ultimele vești, care nu păreau prea îmbucurătoare.

Oftă. Își aminti apoi de ultimele alianțe. Se atașase în mod inexplicabil de Casa Stark și ar fi fost singura Casă cu care ar fi făcut alianță în cazul unui nou război. De data aceasta însă, avea puterea magiei de partea ei, puterea de a se înțelege cu fiarele și cu pădurea. Ar avea Garda Străveche alături de ea. Datorită acesteia, știa ce se întamplă în toate celelalte Case. Tot ea trimisese cioara cu trei ochi să-l determine pe Bran să se trezească din comă atunci când îl împinseseră Lannisterii de pe marginea turnului.  Apoi, când ajunsese Bran în pădure, pe urma ciorii cu trei ochi, care știa să prevestească viitorul și să-i citească visele, femeia era la câțiva pași de el, cât pe ce să fie descoperită. Tot ea lăsase, în mod special, lupoaica moartă și puii de lupi străvechi în zona Casei Stark. Să-i ajute, căci erau oameni buni la suflet și, totodată, să-i aducă, la rândul lor, informații. Dar acum, Casa Stark era împrăștiată în toate zările. Și nicio altă Casă n-ar fi fost vrednică de Tronul celor Șapte Regate. Casele Tyrell și Arryn erau prea alunecoase, Lannisterii, răi, lacomi și obsedați de putere pe nedrept, iar cu celelalte se intersectase mai puțin. Pe de altă parte, mai știa că Regele Nebun nu mai era, iar Casa Targaryen, condusă acum de Daenerys, putea fi o alianță rezonabilă dintr-un singur punct de vedere: dragonii. Și pe termen scurt, cât să-și atingă scopul. Știa că Drogon, unul dintre cei trei dragoni, era cel mai mare și mai nărăvaș din fire și un singur om ar fi putut să-l stăpânească și, implicit, să-l călărească. Bineînțeles, cu ajutorul ei…

Singura de care i-ar fi fost un pic teamă ar fi fost Casa Baratheon. Stannis avea zeul flăcării și al umbrei de partea sa, iar Melisandre nu s-ar fi dat în lături de la nimic și, chiar dacă, poate i s-ar cuveni tronul de drept pe linia de sânge în urma morții regelui Robert, Stannis nu ar fi fost un rege bun pentru cele Șapte Regate. Ar fi un rege răzbunător, or Regatele au nevoie de un om corect și drept precum Jon Snow. Însă Jon Snow n-avea de ce să lupte, Nălucă, lupul său alb, o informase demult despre frații jurați și Rondul de Noapte…

–  Totuși, Jon Snow ar putea renunța la Rondul de Noapte dacă ar ști ceea ce știu eu, gândi ea cu voce tare. Însă Jon Snow… nu știe nimic. Și totuși, poate că nu-i încă momentul dezvăluirii secretului…

Vom mai vedea ce îi rezervă viitorul! îi răspunse cioara cu trei ochi, fâlfâind din aripile-i negre.

Înaintă câțiva pași. Pământul aspru și pietrele sfărâmate îi zgâriau tălpile goale, dar rănile se închideau de la sine. Lupii se ridicară în picioare și o urmară. Copacii netezi din față se aplecară spre ea; aveau chipurile celor pe care i-a iubit nespus. Aerul rece al sfârșitului de toamnă o făcu să tremure. Nu-și mai amintea nici cine a salvat-o. Bucăți de amintiri din vechea-i viață erau blocate undeva în neant, iar copacii nu proiectau ceea ce și-ar fi dorit ea să afle. Și dacă omul ăla, de fapt, m-a abandonat în pădure crezând că n-o să supraviețuiesc? gândi ea. ”Te condamn… te condamn…” îi răsuna mereu în minte.

Iryn! spuse ea tare, uitându-se fix spre copacul din fața ei care reflecta propria-i imagine din urmă cu mulți ani. Pe șapte Iaduri, la urma urmei, ar trebui ca această Casă să renască! Iryn… repetă ea oprindu-se brusc și acoperindu-și gura cu mâna. Lupul argintiu scoase un urlet prelung. Când intri în jocul tronurilor, ori câştigi, ori mori. Nu există o cale de mijloc. Ori mori… Ori câștigi! repetă ea convingător.

Imaginea ei de pe copac dispăru. Știa că numele real nu-l va mai pronunța niciodată. Numele cunoscut de oameni trebuia să se piardă în negura uitării. Pentru toți oamenii, ea era moartă. Iar acum urma Marea Reîntoarcere…

Dark-Hedges-e1403740576880

sursa foto

 ———-

Acesta ar putea fi începutul unui nou capitol Games Of Thrones; un nou personaj, o nouă poveste pentru marea campanie HBO & BlogalInitiative.ro, #UrzealaBloggerilor.

Pe 13 aprilie, HBO a lansat în toată lumea al cincilea sezon din serialul Game of Thrones. Primul episod s-a difuzat la HBO, în România, în același timp cu premiera din State și este disponibil și pe www.hbogo.ro (fără abonament).

Acest articol a fost citit de 1861 ori

Post Author: Irina Bartolomeu

3 thoughts on “IRYN

Lasă un răspuns la Regretul Prinţesei Daenerys | Magda Manea Blog Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge