Când teatrul e tăcere

„…fără auz nu e cântec.” (Mihai Eminescu)

Nu merg la teatru niciodată. Din motive independente de voinţa mea. Şi este cel mai mare regret al meu. Cea mai mare pedeapsă. În cei 30 şi ceva de ani, nu am văzut decât două piese live. În schimb, cunosc pe dinafară integrala shakespeariană şi piese ale altor dramaturgi străini care au fost difuzate la tv… cu subtitrare. De-ar fi toate piesele de teatru subtitrate, indiferent de limba vorbită, aş fi prima prezentă în sală. Dar nu se poate. Şi este cel mai mare regret al meu. Jocul de pe scenă nu se compară cu teatrul tv.

Trăiesc, însă, teatrul sub alte forme. Citesc dramaturgii şi cronicile de teatru. Observator cultural, Dilema Veche, România literară, Teatrul Azi şi toate paginile teatrale din cotidiene sunt la ordinea zilei. Ziua nu este zi fără cafea şi părticica de cultură.

Trăiesc teatrul prin el şi pentru el. Am compensat lipsa prezenţei mele la teatru lucrând pentru… emisiuni despre teatru. În ultimii 3 ani am ştiut mare parte din programul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Am lucrat ca documentarist, alături de colegii mei, pentru Sanda Vişan, realizatoarea unei serii de documentare despre F.I.T.S. Informaţii, biografii, interviuri, cronici de teatru pentru toate  piesele de teatru, regizori, actori, companii de teatru prezente în programul Festivalului. Ore în sir de căutări, e-mail-uri catre companiile de teatru, totul pentru a obţine informaţii complete, inedite şi, uneori, exclusive. Cultura face diferenţa, clar!

Trăiesc teatrul prin copilul meu. L-am încurajat să aleagă  teatrul, în detrimentul filmului. L-am învăţat să aprecieze jocul actoricesc, să trăiască emoţia scenei, să se bucure şi să aplaude monştrii sacri ai scenei româneşti. Dialogăm de fiecare dată despre piesa văzută. Şi mă bucur mai tare de bucuria lui când înţelege povestea.

Trăiesc pentru teatru aducând un omagiu marilor actori ai scenei româneşti. Iubim, suferim, cântăm, dansăm, urâm sau plângem împreună. Se topesc graniţele dintre real şi ireal.

Iubesc teatrul, dar nu-l pot vedea niciodată live. Bucuraţi-vă voi şi pentru mine, însă! Mergeţi la teatru. Mergeţi la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu. 20 de ani de F.I.T.S. înseamnă ceva. Înseamnă  magie, emoţie, bucuria de a împărtăşi şi altora poveştile în care te regăseşti. Nu spuneţi că nu aveţi timp. Nu spuneţi că nu aveţi bani. Nu spuneţi că nu vă place. Trăind teatrul, timpul dispare. Când vorbim de teatru, magia se dezlănţuie. Ca într-o Arcă a lui Noe, FITS înseamnă mai mult decat teatru: spectacole de stradă, dans clasic şi modern, teatru underground, ateliere, spectacole lectură, conferinţe, lansări de carte. Înseamnă tradiţie şi inovaţie. 20 de ani de excelenţă. Înseamnă DIALOG.

Iubesc teatrul pentru ceea ce este. Pentru ceea ce insuflă privitorilor şi ascultătorilor săi. DIALOG. Cultură. Teatrul regenerează cultura. “Teatrul este forţa bucuriei” cum bine spunea regizorul Eugenio Barba. Sau sărbătoarea clipei. A nu-l putea auzi e cea mai mare pedeapsă.

fits

Acest articol a fost citit de 7861 ori

Post Author: Irina Bartolomeu

15 thoughts on “Când teatrul e tăcere

Lasă un răspuns la Andreea Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge