Branduri care imi plac (2)

Daca vrei sa stii cat de mult iubesc eu masinile, ar trebui sa-i intrebi pe ai mei. Ti-ar spune negresit ca sigur m-am nascut in masina. In conditiile in care si pentru 100 de metri ma urc in masina, iar inainte de a ma da jos, mangai bordul si-i spun „Pa, masinuta!”, probabil ai spune ca-mi lipseste o doaga. Dar nu, nu, eu chiar iubesc masina si nu ma convinge nimeni sa renunt la ea in favoarea altui mijloc de transport. Am si bicicleta, dar o folosesc doar vara, maxim 10 km prin parc. Cu riscul de a-mi atrage antipatia pasionatilor de biciclete, zic ca nu stiu ce-a fost in mintea mea atunci cand mi-am cumparat-o pentru ca, in rest, zace pe post de umeras pentru hainele care nu mai incap in dulap. Si nu cred ca va imaginati cat de urata este ziua aia in care sunt nevoita sa folosesc metroul. Sau alt mijloc de transport in comun.

N-am permis de conducere pentru ca inca imi place sa… stau pe locul din dreapta soferului. Altfel ma bucur de masina si de peisaj decat daca as conduce.  Asa n-am niciun stres, pot „invarti” toate butoanele, locasurile, si, mai ales, pot dormi linistita la drum lung. 😀

Anul trecut am avut in teste o serie de masini faine. Toate, una si una. N-as putea face un top pentru ca fiecare are atuurile ei. Cert este ca cea mai mare dezamagire am trait-o ori de cate ori trebuia sa duc masina inapoi la reprezentanta…

Dar sa vedem brandurile auto care imi plac:

– Honda. Am testat Noul Civic care m-a dat pe spate. Nu cred ca exagerez daca zic ca masina pare venita din viitor datorita design-ului neconventional asemanator unei nave spatiale. Gandita pana in cele mai mici detalii, spatioasa, confortabila, stabila, consum mic si tehnologie de ultima ora. Ce ai dori mai mult? Singurul dezavantaj, pretul nitel cam mare pentru buzunarul meu… Am scris despre Noul Civic aici si aici. Prezenta activa pe facebook (peste 30.000 de fani), aplicatii interactive (Elibereaza noul CR-V) ; cont twitter insa folosit prea rar. Mi-ar fi placut sa fi avut un canal youtube dedicat, cu n filmulete de prezentare/testare a masinilor Honda ; de asemenea, as fi vrut sa vad Honda prezenta si pe pinterest ori instagram. Locul 28 in categoria Auto&Moto pe facebrands.ro.

honda-civic

– Skoda. De la Skoda am testat – prin Brady Skoda – Skoda Fabia Monte Carlo, o editie limitata, dedicata aniversarii a 110 ani de cand producatorul ceh se implica in domeniul sportului pe patru roti. O masinuta mica, dar puternica. Fabia Monte Carlo, spre deosebire de Fabia, are sasiu sport, suspensii sport si frane pe masura, dar va las sa cititi mai multe despre ea, aici. Am mai testat Skoda Octavia prin intermediul prietenilor si am ajuns la concluzia ca Skoda face masini bune, fiabile, puternice la preturi chiar rezonabile. Prezenta activa pe facebook (campanii, aplicatii, concursuri, parteneriate), twitter, youtube. Mi-ar placea ca prezenta Skoda in social media sa nu se rezume doar la continutul comercial, ci si o interactivitate mai mare prin continut variat (educational, entertaining), desi totul depinde de obiectivele lor… Locul 68 in categoria Auto&Moto pe facebrands.ro.

skoda-fabia

– Ford. Am « capturat » un Ford Focus 1L EcoBoost printr-un concurs. Aceasta a fost, de fapt, si prima masina testata in 2012. Trei zile pe coclauri cu un motor ce m-a surprins. Nu m-am asteptat ca un motor atat de mic sa fie si atat de puternic. Plus tehnologia start-stop de care ma loveam pentru prima oara si pe care aveam s-o intalnesc, ulterior, si la alte masini. Deh, masina din dotare e de generatie mai veche, nu stie saraca de start-stop… In fine, concluziile testului Ford le puteti citi aici. Prezenta activa in social media : facebook (peste 47.000 fani, campanii, aplicatii interactive, concursuri, continut variat), youtube, twitter. Locul 16 in categoria Auto&Moto pe facebrands.ro

ford-focus-ecoboost

– Dacia ramane masina mea de suflet. Masina in care „am crescut”, daca pot zice asa, asta apropo de ce scriam la inceputul articolului, ca m-am „nascut” in… masina.  Dacia 1310 a fost masina parintilor mei si a rezistat eroic 27 de ani, cand a fost vanduta… O masina bine ingrijita si despre care n-am prea auzit sa « cada » vreo piesa decat foarte rar. Pentru ca romanii stiu sa faca masini. Bune. Dupa aceea am cumparat Dacia Solenza (model Clima), o alta masina buna la vremea ei. Insa astazi mi-ar placea sa testez varful de gama de la Dacia, si anume Duster-ul despre care am auzit o serie de chestii interesante. Dacia se poate lauda cu o prezenta puternica in social media, peste 130.000 fani facebook, implicare in n evenimente culturale si sociale, festivaluri (Enescu), concursuri, campanii.  Locul  5 in categoria Auto&Moto pe facebrands.ro. Cont si pe Pinterest, Youtube. „Succesul Dacia se explică prin faptul că autovehiculele produse la Mioveni oferă un raport preţ/calitate/prestaţii/fiabilitate imbatabil. Peste 90% din producţia Uzinei Vehicule de la Mioveni este exportată în 37 de ţări de pe patru continente.” In concluzie, Dacia face treaba buna pe toate planurile. Jos palaria!

– Mercedes-Benz. Mercedes-ul mi-a placut de pe vremea cand colectionam masinute de jucarie. Machete aduse de tata de prin alte tari. Dar Mercedesul mi-a atras atentia ulterior si prin reclamele geniale si emotionante. Asta ca sa nu zic ca intorc capul pe strada dupa fiecare model de Mercedes. Practic, n-am testat niciun model, desi imi doresc. Pana atunci ma multumesc cu privitul de la distanta ori admiratul pozelor si al filmelor de pe net. Dincolo de caii putere, Mercedes-Benz domina prin eleganta!  Prezenta pe facebook (peste 38.000 de fani; locul  22 in categoria Auto&Moto pe facebrands.ro).

– Opel. Am in dotare un Opel Astra Classic. O masina fiabila, puternica, buna, dar… deloc confortabila. A nu se traduce ca nu se poate dormi in ea, desi uneori, cand pleci la drum lung, ar fi fost util un minim de confort. Scaune rigide, materiale plasticoase, torpedoul care troncane cand il deschizi. Asta nu-mi place. Insa apreciata in ansamblu, Opel-ul este ok. Se aseaza bine pe sosea, in curbe, este stabila. Altfel stau lucrurile cu Opel Zafira care pare mult mai spatioasa si mai confortabila. Dar bugetul meu de acum 6 ani a fost altul. Nici prezenta Opel in social media nu este constanta (facebook, 33.000 de fani; loc 25 pe facebrands.ro), desi din cand in cand mai atrage atentia prin cate o campanie. Din pacate, cei de la Opel sunt foarte rigizi in comunicare, cel putin reprezentanta Erebus mi-a lasat un gust amar. Si totusi, Opel-ul imi place. Daca nu mi-ar fi placut, cu siguranta nu mi-as fi luat Astra Classic.

– Toyota m-a atras prin inovatie. A rupt gura targului cu primul hibrid scos in serie (1997): Prius. Apoi Yaris Hybrid in 2012, urmat imediat de Auris Hybrid. Ma bucur ca am avut ocazia sa testez Toyota Yaris Hybrid si sa inteleg tehnologia si inovatia Toyota. „Sofatul este o necesitate, dar cu Yaris Hybrid devine o adevarata placere. O masina care te scapa de stres. Cuvinte mari? Poate. Dar sunt adevarate.” scriam in review-ul despre Yaris Hybrid pe care il puteti citi integral aici. Singurul dezavantaj al masinilor hibrid: nu sunt facute decat pentru oras. Nu rezista la drum lung, pe autostrada sau pe serpentine. Pardon, ma exprim gresit, rezista, dar consuma foarte mult. Insa pentru oras, Yaris Hybrid este masina perfecta, masina pe care multi si-ar dori-o, inclusiv eu! Prezenta puternica in Social Media. Peste 46.000 de fani facebook, continut variat (ca la carte!) locul 17 in categoria Auto & Moto pe facebrands.ro Prin campaniile desfasurate in timpul Jocurilor Olimpice de la Londra, Toyota a aratat ca este aproape de oameni. De oamenii remarcabili:  Auris pentru aur si  Drumul spre a deveni remarcabil. In ton cu evenimentele, Toyota ne-a invitat sa Sarbatorim dragostea impreuna. Prezenta si pe youtube.

toyota-yaris-hybrid

Dar lista mea nu se opreste aici. Imi plac atat masinile mici, cat si cele mari, spatioase, SUV-urile etc. Iubesc deopotriva masinile elegante, cat si cele sport. Imi este greu sa ma decid la una singura. Dincolo de toate acestea, alegerea unei masini se face in functie de necesitati, dotari & pret. Si, bineinteles, pe testate.

 

Prima parte o puteti citi aici.

Acest articol a fost citit de 2095 ori

Post Author: Irina Bartolomeu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge