Asta seară jucăm la tine acasă. e-Theatrum

Nu merg la teatru niciodată. Din motivele enunțate aici. Dar iată că s-a lansat e-Theatrum, fapt pentru care nu pot decât să mă bucur. Astăzi pot viziona piesa de teatru la mine acasă. Dacă nu înțeleg ceva, pot derula înapoi și reasculta. Ca spectator într-o sală de teatru nu pot face asta. Pe scenă, nimeni nu repetă pentru tine dacă n-ai fost atent sau n-ai auzit. Pot s-o vizionez ori de câte ori vreau. Chit că stagiunea s-a încheiat. Astăzi, online-ul desființează granițele teatrului prin e-Theatrum. Mai multe detalii despre acest proiect 100% independent și ambițios veți afla din interviul de mai jos. Cezar Păun este unul dintre oamenii de bază din spatele cortinei e-Theatrum. Mă înclin!

Ce reprezintă e-Theatrum și cui i se adresează?

Cezar Păun: e-Theatrum este un proiect independent, ambiţios, inovator, curat, liber din punct de vedere al barierelor geografice, adresat tuturor românilor şi vorbitorilor de limbă română, celor care consumă teatru în mod frecvent şi care îşi doresc să vadă mai mult decât le oferă stagiunea din oraşul în care locuiesc.

Această formă de reprezentare online a teatrului nu ar distruge teatrul în sine și plăcerea de a merge la teatru?

Cezar Păun: Se poate ca mirosul, răcoarea, atingerea tapiţeriei roasă de timp a scaunului de pe rândul D locul 14, liniştea sălii de spectacol să nu poată fi comparate cu nimic. Poate doar cu confortul canapelei sau fotoliului, căldura, parfumul familiar din căminul nostru, mai mic sau mai mare. Mersul la teatru, cu o anumită frecvenţă, în economia timpului din ziua de astăzi, a devenit un lux pe care e frumos să ni-l permitem din când în când. Cultura rămâne, din fericire, o necesitate. Nimic nu ne împiedică să conectăm computerul la plasmă sau LCD, să tragem draperiile, să facem linişte şi să dăm “play” în orice zi, la orice oră.

De cele mai multe ori, pe scena teatrului se creează o legătură directă între actori și public. Cum compensează e-Theatrum acest aspect? Reușește să surprindă legăturile și emoțiile?

Cezar Păun: De câte ori aţi simţit că personajul de pe scenă vă priveşte fix în ochi? Acum, mai mult ca niciodată, actorul îl priveşte pe fiecare spectator în parte, indiferent unde s-ar afla în sală. Mereu, oricât de bun ar fi locul scaunului trecut pe bilet, spectatorul e vitregit de a vedea de aproape emoţia de pe chipul fiecărui actor. Cu ajutorul modului de filmare din cinci unghiuri şi a calităţii Full HD 1080, încercăm să alegem cea mai bună perspectivă astfel încât fiecare moment al scenei să aducă emoţia din sala de spectacol dincolo de ecranul computerului sau televizorului.

În ce format sunt disponibile piesele? Includeți și posibilitatea de a viziona online pe sistemul pay per view?

Cezar Păun: Proiectul este online. De la 1 octombrie, atunci când librăria e-Theatrum va număra mai multe piese în formula unui site profesionist, acestea vor putea fi vizionate exclusiv pay-per-view (streaming). Colecționarilor le vom oferi opțiunea de a cumpăra variantele Bluray ale spectacolelor, pe disc.

De ce ați început cu Cehov? Ce alte piese și dramaturgi ne mai pregătiți? Veți merge pe colecții de teatru?

Cezar Păun: Cehov e un clasic, iar “Cerere în căsătorie” e o piesă într-un singur act, destul de uşor de urmărit, are un umor de situaţie plăcut și este la fel de actuală ca atunci când a fost scrisă. A fost o combinaţie fericită pe care noi și împreună cu Teatrul Naţional “Mihai Eminescu” din Botoşani am ales-o pentru lansarea proiectului. Din librăria online nu vor lipsi numele mari ale dramaturgiei mondiale, dar am pregătit deja şi vom continua să preluăm puneri în scenă ale unor piese mai puţin cunoscute, unele jucate chiar de debutanţi care doresc să se afirme. În ceea ce priveşte colecţiile de teatru, da, o secţiune va fi dedicată unui dramaturg extrem de popular. Putem, deocamdată, să vă dezvăluim doar că este vorba despre un român!

Lucrați doar cu Teatrul Mihai Eminescu din Botoșani sau aveți parteneriate și cu alte teatre din țară/străinătate ori cu festivaluri de teatru (de genul FITS)?

Cezar Păun: Lucrăm atât cu teatre de stat cât şi cu asociaţii de teatru, teatre independente sau debutanţi. Prin acest proiect dorim să popularizăm teatrul sub toate formele sale şi ne dorim să spargă barierele geografice sau condiţionalitatea timpului. Nu este, nici pe departe, un proiect exclusivist, ci unul accesibil, dar foarte pretenţios la nivel calitativ. Iniţiativa poate veni din partea noastră dar, la fel de bine, poate veni din partea celor care doresc să se regăsească în librăria online.

Includeți posibilitatea de a implementa subtitrarea pentru piesele jucate în altă limbă sau chiar și pentru cele jucate în limba română, știindu-se faptul că subtitrarea ar ajuta și persoanele cu dizabilități?

Cezar Păun: Deocamdată am ales să oferim piese în limba română, pe care, la un moment dat, le-am putea subtitra în cele mai vorbite limbi de circulaţie internaţională.  Desigur, în măsura în care librăria e-Theatrum va conţine spectacole jucate în limbi străine, acestea vor fi subtitrate în limba română. Trebuie să recunoaştem că ne-aţi lansat o provocare, aceea  de a subtitra în limba română piesele jucate în limba română, pentru a ajuta persoanele cu dizabilităţi.

Cine se află în spatele proiectului e-Theatrum? 

Cezar Păun: În spate sunt oameni tineri, cu iniţiativă şi mult curaj, oameni care încearcă să schimbe lumea aşa cum e cunoscută ea astăzi. Cel puţin lumea unora dintre noi. Suntem suceveni. Cătălina Biholar este producătorul nostru, are 26 de ani, este jurnalist şi redactor-şef la o televiziune locală din Suceava. Cezar Păun are 32 de ani, vine din lumea televiziunii și a presei scrise și este proprietarul unei case de producţii de televiziune. Un al treilea partener este cel care ne susţine financiar proiectul, însă, din modestie, doreşte să rămână după cortină. Împreună am reușit să punem la punct o întreagă echipă de producție cu departamente foarte bine structurate, alături de care construim cu mult drag acest proiect ambițios.

Ce costuri/resurse implică un astfel de proiect? 

Cezar Păun: Investiţia este una serioasă şi asigură continuitatea proiectului pe termen lung. Investiţia este importantă, dar nu face parte din preocupările noastre. Suntem fericiţi, din punctul ăsta de vedere! Aşa cum am spus, al treilea partener se ocupă de toate aceste aspecte, noi trebuie să livrăm publicului un produs impecabil!

V-ați gândit la parteneriate/sponsorizări/subvenționări din partea Ministerului Culturii sau/și al Educației?

Cezar Păun: Proiectul este unul 100% independent. Parteneriate foarte clar stabilite avem doar cu teatrele sau asociaţiile cu care lucrăm, cât despre implicarea vreunei stucturi a ministerului sau a altei companii private, acesta nu este un deziderat al nostru. Credem în antreprenoriat mai mult decât în sprijinul venit din partea statului.

Trailer Cerere în căsătorie – A.P. Cehov:

Acest articol a fost citit de 4955 ori

Post Author: Irina Bartolomeu

8 thoughts on “Asta seară jucăm la tine acasă. e-Theatrum

    'mnealui

    (11/07/2013 - 21:07)

    super tare ideea! daca si pretul va fi unul rezonabil… jos palaria!
    ‘mnealui a scris pe blogul sau… Pauza!

    [Raspunde]

    Cătălina Biholar Reply:

    Aprecierile sunt foarte importante pentru noi, preţul pentru public. În acest moment, „Cererea în căsătorie” poate fi descărcată pentru 3,99 USD, preţ care va fi păstrat şi pentru formula pay-per-view disponibilă din 1 octombrie.

    [Raspunde]

    'mnealui Reply:

    Pentru public nu doar pretul este important dar conteaza. 4 USD nu-i deloc rau. As avea o intrebare: un muritor de rand, care (cunosc eu un caz (!) si probabil nu e singurul) din marinimia iubitului nostru fisc, are toate conturile blocate, cum poate plati?
    ‘mnealui a scris pe blogul sau… Pauza!

    [Raspunde]

    irina bartolomeu Reply:

    @’mnealui, bănuiesc că vor exista mai multe metode de plata – sms, paypal, card; sunt utilizate frecvent. Totuși, să așteptăm și un răspuns oficial 🙂

    […] Irina Bartolomeu ne vorbeste despre un proiect interesant: teatru virtual. O fi util, o fi bun, dar nimic nu se […]

    Alexandru

    (15/07/2013 - 19:20)

    Pana acum nu am vazut niciodata o piesa de teatru, doar prin trecere cand cautam ceva interesant la televizor. Am urmarit prezentarea si chiar pare interesanta, pretul este numai bun, mai bun decat un bilet la cinema.

    [Raspunde]

    Cezar Păun

    (26/07/2013 - 13:24)

    Cu siguranță vom folosi card și paypal însă în ceea ce privește modalitatea de plată prin SMS, șansele să folosim această opțiune sunt foarte mici.

    [Raspunde]

    Alexandru Budici

    (29/07/2013 - 09:52)

    Interesant acest proiect, mare pacat ca nu sunt multe piese cred ca inca e in stadiul de promovare. Plata prin paypal, bancar si sms (adaugati pret mai mare la sms) si gata e rezolvat totul.

    [Raspunde]

Lasă un răspuns la 'mnealui Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge