(A fi sau a nu fi) Jurnalist în România

Petre Codrea a fost tatăl meu. Am considerat că am mai mult decât o datorie morală de a prezenta cazul tragic și de a condamna, în acest fel, o anumită parte a presei din România. A murit la Iași, iar eu am trăit drama de a-l vedea decedat în hotel prin pozele publicate de presa tabloidă din Iași, fără acordul familiei. Acuz presa care calcă în picioare demnitatea umană, viața privată, dreptul la propria imagine și căreia nu-i pasă de ceea ce lasă în urmă. Acuz presa care nu respectă normele profesionale și deontologice.

Ce înseamnă ”profesionalism”? Luminița Roșca spune că un răspuns s-ar putea obține dacă vei compara normele din orice manual de jurnalism cu practicile actuale ale presei româneşti. „O astfel de comparaţie este, în mod evident, defavorabilă jurnalismului actual din România”.[1]

La 25 de ani de la evenimentele din 1989, presa românească se caracterizează prin aceeaşi „neaşezare” declamată de Ion Cristoiu. Ce-a mai rămas în media românească? Astăzi, ingredientele de bază ale presei româneşti sunt moartea, violenţa, sexualitatea, senzaţionalul, scandalul. Toate vând, însă asta nu înseamnă şi credibilitate. Funcţiile presei nu mai sunt ce ar trebui să fie. Funcţiile de informare şi culturalizare s-au transformat.

Petre Codrea a fost jurnalist, profesor, scriitor („Gânduri despre Enescu”, „Teatrul radiofonic”, „Probleme internaţionale”) şi consultant media. Peste 40 de ani de presă scrisă, radio şi TV. Distins cu “Ordinul Ziariştilor” clasa I de aur, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România.[2]

Pe data de 8 iunie 2010, ziarul Bună ziua, Iaşi[3] a publicat articolul „Jurnalist găsit mort într-un hotel ieşean – FOTO, VIDEO” semnat de Ala Iachim, însoţit de 8 fotografii şi un material video (ediția tipărită + online – http://www.bzi.ro/jurnalist-gasit-mort-intr-un-hotel-iesean-foto-video-173519 )

Mă întreb, retoric desigur, cât respect are presa pentru oamenii cărora li se adresează? Informaţiile prezente în articol denotă, în primul rând, lipsa documentării. „Barbatul de 76 ani venise la Iaşi pentru a aniversa 50 ani de la absolvirea Facultăţii de Jurnalism a Universităţii Alexandru Ioan Cuza.” Prof. Dr. Petre Codrea aniversa, de fapt, 47 de ani de la absolvirea Facultăţii de Filosofie-Istorie a Universităţii Alexandru Ioan Cuza. „Petre Codrea este autor al unor lucrari de politologie si muzicologie si specialist in audiovizual.” mai scrie în articol. Informaţiile au fost copiate de pe un site unde Petre Codrea a publicat câteva articole despre folclorul în Maramureş. Vorbim aici despre documentarea în presă, care… ”nu reprezintă mai mult, azi, decât un bovarism justificat al profesorilor de la jurnalistică”.[4] Urgenţa de a transmite ştirile către oameni și teama de concurență duc, adesea, la o prezentare incompletă a faptelor. Dar acestea nu pot fi numite scuze pentru a nu urmări acurateţea informaţiilor.

Ziaristul poate da publicităţii numai informaţiile de a căror veridicitate este sigur, după ce în prealabil le-a verificat, de regulă, din cel puţin 2 surse credibile.” spune Codul deontologic al Clubului Român de Presă, Art. 4.

Atât fotografiile, cât şi filmul au fost făcute în camera de hotel, arătându-l pe Petre Codrea decedat. Acestea încalcă orice urmă de bun simţ faţă de familia jurnalistului. Nu mai există nicio regulă, nicio normă deontologică faţă de suferinţa unor oameni. Cu atât mai mult, camera de hotel este spaţiu privat, nicidecum spațiu public. Conform Noului Cod Civil, pot fi considerate „atingeri aduse vieţii private”, „captarea ori utilizarea imaginii unei persoane aflate într-un spaţiu privat, fără acordul acesteia”, precum şi „difuzarea de ştiri, dezbateri, anchete sau de reportaje scrise ori audiovizuale privind viaţa intimă, personală sau de familie, fără acordul persoanei în cauză”.

În genere, violenţa inutilă (care nu ajută la înţelegerea faptelor), detaliile indecente, obscene, crude etc. se cere în toate codurile etice jurnalistice să fie evitate atât în imagini,  fotografii, cât şi în texte. […] O serie întreagă de detalii de acest fel nu servesc nici acurateţea informării, nici adevărul”.[5]

Una dintre fotografiile publicate atât în ziar, cât şi pe site-ul online al publicaţiei, reprezintă cartea sa de vizită. Conform Legii de protecţie a datelor cu caracter personal, ziarul nu avea voie să publice astfel de informaţii cu caracter personal. Date personale sunt considerate numele, adresa, telefonul, adresa de e-mail. Şi Noul Cod Civil (2011) consideră că pot fi considerate „atingeri aduse vieţii private”, „difuzarea datelor privind domiciliul, reşedinţa”.

Jurnalistul este dator să respecte viaţa privată a persoanei (inclusiv aspectele care ţin de familie, domiciliu şi corespondenţă). Amestecul în viaţa privată este permis atunci când interesul public de a afla informaţia prevalează.” menţionează şi Codul deontologic al Convenţiei Organizaţiilor de Media, Art. 2.1.2.

Anonimul trebuie să impresioneze de la început cu ceva! Altminteri nu intră în ziar. La tabloid, numele vinde, în primul rând. Important de spus e că au apărut câţiva jurnalişti foarte dibaci care ştiu să creeze adevărate scenarii (ca într-o telenovelă) şi care fie fac vedete din nişte anonimi, fie resuscitează nişte vedete, aducându-le din nou în atenţia publicului. Iar publicul haleşte cu un nesaţ teribil tot ce e divertisment în această viaţă plină de griji, sărăcie, stres, dezamăgiri politice. Dar asta nu-i numai la noi.” declara Simona Ionescu, redactor la ziarul Click, într-un interviu acordat lui Mihnea Măruţă.

„Ingredientele” de bază ale tabloidului Bună ziua Iaşi sunt moartea, violenţa, sexualitatea şi abundenţa de argou. Acestea duc la creşterea vânzărilor, însă a avea un tiraj bun nu înseamnă a fi şi credibil. Nicolas Pelissier[6] arată trei tipuri de publicaţii „de senzaţie”: presa de hipersenzaţie – prezintă pe lângă evenimente relevante şi pure ficţiuni; presa senzaţională – face din zvon motorul principal al „informării”; presa de informare cu tendinţă senzaţionalistă – pretinde obiectivitate, dar se orientează în funcţie de dimensiunea spectaculoasă a evenimentelor. Bună ziua Iaşi face parte din presa senzaţională. Se poate observa accentul pus pe titlul şocant – „Jurnalist găsit mort într-un hotel ieşean – FOTO, VIDEO”, o caracteristică a presei de tip tabloid. Textul este compus din cuvinte scurte, limbaj simplu şi subiect comun culturii populare.

Conform sondajului Autoreglementarea presei în România. O cercetare cantitativă realizată în octombrie 2009 de către de CJI, ActiveWatch-Agenţia de monitorizare a presei şi IMAS, cauza cea mai des invocată privind încălcarea normelor jurnalistice este legată de presiunile politice. De asemenea, insuficienta pregătire a jurnaliştilor este o cauză frecventă a încălcării normelor, mai ales din punctul de vedere al jurnaliştilor din presa cu acoperire naţională. Jurnaliştii din presa locală menţionează mai des influenţa patronatului drept cauză a încălcării deontologiei.

Dar acesta nu este singurul caz. Vedete, persoane publice care au intentat proces și au câștigat sau nu – Andreea Marin, Stefan Bănică Jr., Mihai Trăistariu, Elena Băsescu, Mădălina Manole, Mihaela Rădulescu, Şerban Huidu, Adrian Păunescu, Fănuş Neagu sunt doar câteva dintre victimele presei de scandal. Informaţii neverificate, lipsa obiectivității în relatări, titluri care nu corespund conţinutului textului, lipsa clarității etc. Presa română de astăzi este lipsită de profesionalism.

Andreea Marin & Ştefan Bănică

  • În 2011, cuplul Andreea Marin – Ştefan Bănică a declarat că va acţiona tabloidul Click în judecată după publicarea unor imagini care-l înfăţişează pe Ştefan Bănică în compania unei tinere. Din prisma prevederilor noului Cod Civil, ar putea invoca încălcarea prevederilor alin. 2 al art.71 potrivit căruia „nimeni nu poate fi supus vreunor imixtiuni în viaţa intimă, personală sau de familie, nici în domiciliul, reşedinta ori corespondenţa sa, fără consimţământ…”, art.73 si 74 pentru „atingeri aduse vieţii private” şamd. (sursa: Evenimentul Zilei, 5.10.2011)
  • În 2011, Ştefan Bănică a dat în judecată tabloidul Cancan în urma articolului cu titlul „Presupusa amantă a lui Ştefan Bănică e însărcinată?” pentru prejudiciul de imagine adus. (sursa: Evenimentul Zilei, 4.02.2011)
  • În martie 2009, Andreea Marin a câştigat procesul cu tabloidul Cancan care publicase imagini din vacanţa din 2008 a familiei, petrecută în Franţa. În urma sentinţei, publicaţia Cancan nu mai avea dreptul să publice nicio fotografie sau material video cu membrii familiei în cadrul unor activităţi private. (sursa: Evenimentul Zilei, 4.03.2009)
  • În 2008, Andreea Marin a câştigat procesul cu revista Star. Instanţa a obligat revista să plătească 20.000 de euro pentru articolul „Andreea Marin i-a interzis soţului să se mai apropie de amantă”. Prin acel articol s-a adus atingere dreptului la viaţa privată şi s-a urmărit discreditarea imaginii şi reputaţiei. (sursa: Evenimentul Zilei, 4.03.2009)
  • În 2003 a câştigat procesul cu revista Star. Motivul era constituit de publicarea în aprilie 2002 a unor imagini surprinse în apartamentul său. (sursa: Evenimentul Zilei, 4.03.2009)
  • Exemple de articole: „O pune pe Andreea Marin în situaţii stânjenitoare! „Zâna”, cocoşată de Ştefan Bănică Jr! Vezi aici cum se chinuie să pară mai scundă” (Cancan, 12.01.2012); „Căsnicia Andreei Marin cu Bănică junior în pericol? „Ştefan mai are puţin şi divorţează” (Cancan, 23.09.2011); «Zâna» nu are treaba cu gătitul! Primeşte mâncare gata făcută! (Click, 20.12.2011); Presupusa amantă a lui Ştefan Bănică e însărcinată? (Cancan, 4.02.2011); Ştefan Bănică jr, mai scump cu 2.000 € după vizita Laviniei (Click, 20.10.2011); Ştefan Bănică, scârbit la braţul Andreei Marin! Gesturile lor, sub lupa psihologului (Cancan, 4.12.2011)

Elena Băsescu

  • În 2008 a câştigat procesul cu ziarul Tricolorul (în urma apariţiei unui articol care susţinea că este o consumatoare de droguri). Judecătoria a dat câştig de cauză Elenei întrucât i s-a încălcat dreptul la onoare şi reputaţie. (sursa: Evenimentul Zilei, 12.09.2008);
  • Exemple de articole: EBA are pofte la miezul nopţii? (Cancan, 8.09.2011); Are grija de trupul ei! Elena Basescu prefera bio (Cancan, 5.09.2011)

Mihai Trăistariu

  • În 2010 a câştigat procesul cu tabloidul Cancan, care publicase în 2008 o serie de articole în care artistul ar fi fost prezentat ca gay. (sursa: stiri.acasa.ro, 7.12.2010)
  • Exemple de articole: Mihai Traistariu pozeaza in milionar cu vila, firma si masini scumpe, dar e stramt la buzunar. Isi potoleste foamea la cantina studentilor (Cancan, 3.11.2011); Mihai Trăistariu, la un pas să se otrăvească (Libertatea, 16.11.2011); Mihai Traistariu nu are unde sa locuiasca in Bucuresti (Cancan, 27.11.2007)

Andreea Mantea

  • Se consideră o victimă a presei tabloide. Prezentă în platoul emisiunii Happy Hour de la ProTv, a spus că ziaristele de monden mint cu bună ştiinţă. Se simte hărţuită şi intenţionează să ia măsuri împotriva tabloidelor. (surse: emisiune Happy Hour, ProTv; vedeta.ro, 26.01.2010)
  • Exemple de articole: Mantea a zdrobit strugurii cu picioarele ca să facă vin! „Era nespălată de o lună, să mor eu” (Cancan, 4.10.2011)

Mădălina Manole

  • Petru Mircea, soţul Mădălinei Manole, a mărturisit că s-a săturat de articolele din presă. Un tabloid a publicat ultimele mesaje ale artistei, dar şi o fotografie care o înfăţişează pe aceasta, moartă, întinsă pe jos, în faţa uşii de la baie. „Cine îşi va cere scuze faţă de traumele fără margini pe care le-am trăit în această perioadă, faţă de umilinţele fără margini pe care le-am trăit în această perioadă”, a spus, cu lacrimi în ochi, Petru Mircea (emisiune Happy Hour, ProTv, 12.04.2011)
  • Despre fotografiile publicate în Cancan şi Libertatea cu Mădălina Manole în sicriu (surse: Gandul, 13.04.2011, antidotul.ro)
  • Exemple de articole: «Mădălina, hai acasă, întreabă băiatul de tine!» Soţul cântăreţei a plâns disperat pe sicriul alb (Click, 15.07.2010);
  • Unele dintre instituţiile media au prezentat cazul morţii Mădălinei Manole într-un mod „agresiv, iresponsabil şi lipsit de deontologie”, iar acest fapt este condamnat ferm de reprezentanţii Asociaţiei Profesioniştilor din Presa Clujeană şi ai altor cinci organizaţii, de la nivel naţional, într-o declaraţie comună[8]. Semnatarii declaraţiei trimise presei menţionează că, în unele cazuri, au fost încălcate brutal normele etice în privinţa relatării jurnalistice în cazuri de sinucidere prin detalierea procedeului presupusei sinucideri, „mergând până la prezentarea publică a substanţei chimice utilizate şi a produsului comercial care o conţine”.  Organizaţiile citează şi un articol al Codului Deontologic unic al jurnalistului, conform căruia „jurnalistul va evita descrierea detaliată de tehnici şi metode infracţionale, tehnici suicidale, vicii şi nu va utiliza imagini violente şi alte elemente morbide. De asemenea, jurnalistul va evita să provoace, să promoveze şi să dezvolte subiecte de presă pe marginea unor evenimente morbide. (…)”.

Marius Moga

  • A fost implicat într-un accident rutier pentru că se grăbea să scape de paparazzi de la două tabloide. (sursa: Cotidianul, 05.05.2010)

Şerban Huidu

  • Presa din România a exploatat la maximum accidentul în care a fost implicat realizatorul TV Şerban Huidu. „Imagini de la locul accidentului în care a fost implicat Şerban Huidu” în Gândul, 16.10.2011; Şerban Huidu e teafăr şi se ascunde de presă (Click, 16.10.2011); Uite cum arăta Şerban Huidu imediat după accident (Libertatea, 16.10.2011)

CNA a făcut şi un apel către televiziuni să înceteze exploatarea traumei psihice a unor oameni şi intrarea în viaţa privată a unor persoane, în emisiunile de ştiri şi dezbatere difuzate ca urmare a accidentului rutier în care a fost implicat Şerban Huidu şi care s-a soldat cu trei decese. „S-a intrat cu bocancii în viaţa unui om. Dacă e vinovat, va răspunde în faţa legii. Cred că se depăşeşte orice limită…” a declarat, în 2011, Narcisa Iorga, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului.

Fănuş Neagu

  • Marele scriitor Fănuş Neagu a condamnat indiscreţia şi atitudinea ziariştilor faţă de problemele sale de sănătate, cerând să fie lăsat în pace „cu nenorocul, suferinţa, spaimele şi speranţele mele” într-o scrisoare adresată lui Marius Tucă, directorul Jurnalului Naţional.

Mălina Olinescu

  • Exemple de articole: Imagini cu Mălina Olinescu de la înmormântare! A fost îngropată pe muzica ei (Click, 16.12.2011); Mălina Olinescu, înmormântată pe muzica ei! Familia a montat o plasmă la doi metri de mormânt! (Cancan, 16.12.2011); Află totul despre poveştile de dragoste ale Mălinei Olinescu! (Libertatea, 12.12.2011); Incredibilele mail-uri pe care Mălina Olinescu le schimba cu prietenul ei Sebi: „Gunoiule idiot, javră, vierme!”- El îi răspundea: „Eşti penibilă! (Cancan, 11.01.2012); Iubitul Mălinei fusese anunţat că artista se va sinucide! Uite ce SMS terifiant i-a trimis ea înainte să se arunce de la balcon (Cancan, 15.12.2011)

Un caz celebru în istoria ştirilor româneşti a fost apariţia echipei de ştiri ProTv la uşa soţiei unui pilot decedat într-un accident aviatic. Durerea de pe faţa unei femei care află în direct că soţul ei a murit nu se poate anula. S-a discutat atunci despre etica ştirilor și prezentarea suferinţei. Între timp au apărut Consiliul Naţional al Audiovizualului şi legea ce avea să reducă derapajele din audiovizual (art.17 – prin trimiterea după orele 22 a descrierilor sau reconstituirilor de crime, sinucideri, mutilări, automutilări, tehnici criminale, practici oculte şi interzicerea difuzării de imagini prezentând suferinţa familiilor victimelor). “70% dintre jurnaliști afirmă că o lege a presei ar imbunătăți calitatea actului jurnalistic” arată sondajul Autoreglementarea presei în România (realizat in 2009 de Centrul pentru Jurnalism Independent, Active Watch și IMAS). Din 1990 și până în prezent au fost propuse 10 proiecte de lege. Legile adoptate de Guvern până acum vizează doar activitatea audiovizualului. Dar de exagerările din presa românească cine se ocupă? Nimeni. Care sunt interesele în acest caz?

Problemele din presa românească sunt legate, în general, de etica profesională. „Nu există soluţie unică şi nu există soluţie pe termen scurt. Atacul trebuie să fie pe mai multe paliere. În primul rînd trebuie asigurată sănătatea economică a presei, asta nu înseamnă neapărat investiţii, cât investiţii pe bază sănătoasă. Atâta timp cât raţiunea de a avea presă este coruptă, alta decât de a servi interesul public şi de a face o operaţiune profitabilă, nu te poţi gândi la deontologie. Este nerealist să te gândeşti că poţi să faci presă de bună calitate şi etică în condiţiile în care business-ul este lipsit de etică. Etica este o opţiune personală a individului. Nu te poate obliga nimeni să fii neetic. Nu-ţi convine? Pleci!” a declarat Ioana Avădani de la Centrul pentru Jurnalism Independent, într-un interviu acordat revistei Tribuna.[9]

Este necesară o reglementare a profesiunii de jurnalist. Comunitatea jurnalistică, formată din jurnalişti, editori, manageri de presă, trebuie să adopte și să aplice un Cod Deontologic. Din punct de vedere juridic, un Cod Deontologic ţine de disciplina muncii, astfel că încălcarea sa poate atrage răspunderea disciplinară, care poate varia de la un simplu avertisment, până la reduceri de salariu şi chiar desfacerea contractului de muncă. Reglementări de ordin deontologic există. Din păcate, cei din presa tabloidă nu au acceptat şi nu acceptă niciun cod deontologic. Ce pretenţii de etică, profesionalism şi onoare mai poţi avea? Din acest motiv, doar o Lege a Presei ar putea conta atunci când Codul Deontologic este refuzat.

Pentru a apăra jurnalistul profesionist, consider necesară o lege care să reglementeze statutul jurnalistului. Fac, în acest fel, un apel către întreaga comunitate media să elaboreze o Lege a Presei în special pentru cei care nu au aderat la niciun Cod Deontologic. Pentru că toți jurnaliștii trebuie să fie responsabili și să dea dovadă de respect față de regulile profesiei, dar și față de public. Și, în ciuda presiunilor economice și politice, să apeleze măcar la clauza de conștiință.

Note de subsol:

[1] Roşca, Luminiţa, Formarea identităţii profesionale a jurnaliştilor, Editura Polirom, Iaşi, 2000, p.7

[2] Biografie Petre Codrea – http://ro.wikipedia.org/wiki/Petru_Codrea

[3] Cotidianul Bună ziua Iaşi este urmaşul ziarului Ziua de Iaşi, apărut în 1997, sub conducerea lui Daniel Nitoi, fostă franciză a cotidianului Ziua patronat de Sorin Roşca Stănescu. În 1998, editor al cotidianului ieşean ajunge Florin Ghiocel Asimionesei. În 2008, Ziua de Iaşi se transformă în Bună ziua Iaşi.  http://www.telem.ro/telem/images/stories/telem/emisiuni/raportdecaz/O_istorie_a_presei_cotidiene_iesene.pdf

[4] Cazul Marino 2010. Viaţa postumă tristă a unui om foarte singur. Prof. Univ. Dr. Ştefan Borbely în „Documentarea în jurnalism”, coordonator Ilie Rad, Ed. Tritonic, Bucureşti 2010

[5] Popescu, Cristian Florin, Manual de jurnalism. Vol.II, Ed. Tritonic, Bucureşti, p.60

[6] Nicolas Pelissier este sociolog media şi profesor universitar la Universitatea din Nisa, Franţa. Pelissier a fost prezent, la Bucureşti, la conferinţa Change in progress, organizată cu ocazia a 20 de ani de la înfiinţarea Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (noiembrie 2009).

[8] http://ziuadecj.realitatea.net/eveniment/eveniment-sase-organizatii-media-modul-de-prezentare-a-cazului-mortii-madalinei-manole-de-unele-medii-lipsit-de-deontologie–47347.html

[9] Tribuna nr.157 din 2009

 

 

Acest articol a fost citit de 2794 ori

Post Author: Irina Bartolomeu

1 thought on “(A fi sau a nu fi) Jurnalist în România

    Victor

    (21/03/2015 - 21:59)

    Am citit cu plăcere dar şi cu durere. Când spun cu „plăcere” mă refer la curgerea rândurilor, la acurateţea lor şi la faptul că, total aparte de lumea blogosferei, am găsit articole susţinute de note bibliografice, ceea ce denotă profesionalism şi corectitudine. Am citit cu durere pentru că este trist când vezi cum într-o lume a mileniului III, aparent civilizată, pentru un amărât de rating, se încalcă deontologii profesionale, sunt jucate în picioare sentimente şi valori umane. Dincolo de suferinţa personală, rămâne pertinentă întrebarea (ideea) privitoare la jurnalistul român. Nu-s om de presă, am citit ani de-a rândul presa scrisă, cea fără comentarii de subsol (deseori prea vulgare). Azi presa scrisă e pe ducă, iar cea virtuală, făcută pe genunchi ori pe colţuri de tablete, în mare parte e de can-can. Şi mă opresc aici, n-aş vrea să fiu judecătorul nimănui.
    p.s De la poza lui Edi, trecând prin pagina de facebook, am ajuns aici. O seară bună să fie la voi!
    Victor a scris pe blogul sau… LUCRĂRI DE PRIMĂVARĂ

    [Raspunde]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge