15 iunie 2017, prima zi fără tarife de roaming în UE

Timp de un deceniu, Comisia a depus eforturi pentru a reduce și apoi elimina suprataxele pe care operatorii de telecomunicații le impuneau clienților de fiecare dată când aceștia traversau o frontieră și aveau nevoie să-și utilizeze dispozitivul mobil, fie că se aflau în vacanță sau în deplasări de serviciu. Începând din 2007, tarifele de roaming au scăzut cu peste 90 %. Prețurile au scăzut ultima dată în aprilie 2016, la 5 eurocenți/minut în cazul apelurilor vocale, 2 eurocenți/SMS și 5 eurocenți/MB de date în plus față de tarifele naționale. În 2015, pe baza unei propuneri a Comisiei Europene, Parlamentul European și Consiliul au convenit asupra eliminării tarifelor de roaming pentru cetățenii care călătoresc periodic în UE. Comisia a adoptat măsurile tehnice necesare în acest scop, inclusiv o politică a utilizării rezonabile și un mecanism de sustenabilitate, în decembrie 2016. În paralel, regulamentul privind piața unică a telecomunicațiilor a încredințat Comisiei sarcina de a analiza piețele angro de roaming și de a face propunerile care se impun până la data de 15 iunie 2016, pentru a permite eliminarea tarifelor de roaming cu amănuntul începând din 15 iunie 2017.

Ultimul pas către eliminarea tarifelor de roaming pe teritoriul Uniunii Europene a fost făcut joi, 6 aprilie, când reprezentanții Parlamentului European, ai Consiliului și ai Comisiei au convenit cu privire la modalitățile de reglementare a piețelor angro de roaming.

Negociatorii UE au căzut de acord asupra următoarelor plafoane pentru tarifele de roaming:

  • 3,2 eurocenți/minut pentru apelurile vocale (începând din 15 iunie 2017)
  • 1 eurocent/SMS (începând din 15 iunie 2017)
  • în ceea ce privește tarifele maxime pentru date, acestea urmează să fie reduse treptat pe parcursul următorilor 5 ani: de la 7,7 EUR/GB (începând din 15 iunie 2017) la 6 EUR/GB (începând din 1 ianuarie 2018), apoi 4,5 EUR/GB (începând din 1 ianuarie 2019), 3,5 EUR/GB (începând din 1 ianuarie 2020), 3 EUR/GB (începând din 1 ianuarie 2021) și 2,5 EUR/GB (începând din 1 ianuarie 2022).

Dl. Andrus Ansip, vicepreședinte al Comisiei pentru piața unică digitală, a salutat încheierea acordului: „Aceasta a fost ultima piesă a puzzle-ului. Din 15 iunie, europenii vor putea călători în UE fără să plătească pentru roaming. Ne-am asigurat, de asemenea, că operatorii vor putea continua să concureze pentru a fi în măsură să propună cele mai atractive oferte pe piețele naționale. Astăzi ne îndeplinim promisiunea. Mulțumesc călduros raportorului Miapetra Kumpula-Natri și tuturor negociatorilor din partea Parlamentului European, precum și Președinției malteze a Consiliului UE și tuturor celor care au contribuit la această importantă realizare. O datorăm eforturilor lor”.

Acordul politic încheiat ieri seară constituie o ultimă etapă către tarifarea serviciilor de roaming la prețurile serviciilor de pe piața națională („roam-like-at-home”) începând cu 15 June 2017, după cum prevede regulamentul privind piața unică a telecomunicațiilor. Altfel spus, când călătoresc în UE, consumatorii vor putea să sune, să trimită SMS-uri sau să navigheze pe telefonul mobil la același tarif pe care îl plătesc acasă. Prin acest acord, roamingul la tarife naționale devine abordabil pentru cetățeni și întreprinderi. În același timp, se asigură recuperarea costurilor și se menține competitivitatea piețelor angro naționale de roaming.

Datorită acordului politic la care s-a ajuns ieri și a normelor cu privire la utilizarea rezonabilă și la sustenabilitate adoptate de Comisie în decembrie 2016, consumatorii își pot utiliza abonamentele din țară atunci când călătoresc în străinătate. Dacă aceștia depășesc limitele stabilite prin contract atunci când utilizează serviciul de roaming, costurile suplimentare nu vor depăși tarifele maxime convenite astăzi.

Comisia va efectua o analiză a pieței angro până la sfârșitul lui 2019 și va pune la dispoziția co­legiuitorilor o evaluare intermediară, până la 15 decembrie 2018.

Următoarele etape

Parlamentul European și Consiliul trebuie să aprobe acum oficial acordul la care s-a ajuns astăzi. Noile tarife angro de roaming vor fi aplicabile începând cu 15 iunie 2017, dată până la care operatorii au tot timpul pentru a lua măsurile pregătitoare necesare introducerii tarifelor similare celor naționale.

 

Acest articol a fost citit de 765 ori

Post Author: Irina Bartolomeu

1 thought on “15 iunie 2017, prima zi fără tarife de roaming în UE

    Victor

    (07/04/2017 - 17:35)

    Era necesară această măsură, în ziua de azi călătoriile între state fiind un lucru obişnuit. Asta doar un aspect, pentru că dacă mai punem la socoteală câţi părinţi lucrează peste hotare şi au copiii în ţară, ori poate pe părinţii lor bătrâni, musai să găsim măsura binevenită, chiar dacă-s mulţi care spun că mai vorbesc pe skype ori pe whatsapp gratuit.
    Victor a scris pe blogul sau… GHIMPELE

    [Raspunde]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge